cartea care este acum cunoscută în general sub numele de Almagest (dintr-un hibrid de arabă și greacă, „cel mai mare”) a fost numită de Ptolemeu h. Capitolele de deschidere prezintă argumente empirice pentru cadrul cosmologic de bază în care a lucrat Ptolemeu. Pământul, a argumentat el, este o sferă staționară în centrul unei sfere celeste mult mai mari, care se învârte într—un ritm perfect uniform în jurul Pământului, purtând cu ea stelele, planetele, soarele și luna-provocând astfel răsăriturile și setările lor zilnice. Pe parcursul unui an, Soarele trasează încet un cerc mare, cunoscut sub numele de ecliptică, împotriva rotației sferei cerești. (Luna și planetele călătoresc în mod similar înapoi—prin urmare, planetele erau cunoscute și sub numele de „stele rătăcitoare”—împotriva „stelelor fixe” găsite în ecliptică.) Ipoteza fundamentală a Almagestului este că mișcările aparent neregulate ale corpurilor cerești sunt în realitate combinații de mișcări regulate, uniforme, circulare.
sistem Ptolemeic
în modelul geocentric al lui Ptolemeu despre univers, Soare, Lună și fiecare planetă orbitează un pământ staționar. Pentru greci, corpurile cerești trebuie să se miște în modul cel mai perfect posibil—deci, în cercuri perfecte. Pentru a păstra o astfel de mișcare și a explica în continuare căile aparente neregulate ale corpurilor, Ptolemeu a mutat centrul orbitei fiecărui corp (deferent) de pământ—reprezentând apogeul și perigeul corpului—și a adăugat o a doua mișcare orbitală (epiciclu) pentru a explica mișcarea retrogradă. Echantul este punctul din care fiecare corp mătură unghiuri egale de-a lungul deferentului în timpi egali. Centrul deferentului este la jumătatea distanței dintre equant și pământ.
Encyclopedia Unixtdia Britannica, Inc.
cât din Almagest este original este dificil de determinat, deoarece aproape toată literatura astronomică tehnică precedentă este acum pierdută. Ptolemeu l-a creditat pe Hipparchus (mijlocul secolului 2 î.HR.) cu elemente esențiale ale teoriei sale solare, precum și părți ale teoriei sale lunare, negând în același timp că Hipparchus a construit modele planetare. Ptolemeu a făcut doar câteva observații vagi și disprețuitoare cu privire la munca teoretică de-a lungul celor trei secole care au urmat, totuși studiul planetelor a făcut, fără îndoială, pași mari în acel interval. Mai mult, veridicitatea lui Ptolemeu, mai ales ca observator, a fost controversată încă de pe vremea astronomului Tycho Brahe (1546-1601). Brahe a subliniat că observațiile solare pe care Ptolemeu a susținut că le-a făcut în 141 nu sunt cu siguranță autentice și există argumente puternice pentru a ne îndoi că Ptolemeu a observat în mod independent cele peste 1.000 de stele enumerate în catalogul său de stele. Ceea ce nu este contestat, totuși, este stăpânirea analizei matematice pe care Ptolemeu a expus-o.
obțineți un abonament Britannica Premium și obțineți acces la conținut exclusiv. Ptolemeu a fost responsabil pentru cosmologia geocentrică care a predominat în lumea islamică și în Europa medievală. Acest lucru nu s-a datorat Almagestului atât de mult ca un tratat ulterior, Ipotezăeste t planul de a-și atinge obiectivele (ipotezele planetare). În această lucrare el a propus ceea ce se numește acum sistemul Ptolemeic—un sistem unificat în care fiecare corp ceresc este atașat de propria sferă și setul de sfere imbricate astfel încât să se extindă fără goluri de la pământ la sfera cerească. Tabelele numerice din Almagest (care au permis calcularea pozițiilor planetare și a altor fenomene cerești pentru date arbitrare) au avut o influență profundă asupra astronomiei medievale, în parte printr-o versiune separată, revizuită a tabelelor pe care Ptolemeu le-a publicat ca Procheiroi kanones („tabele la îndemână”). Ptolemeu I-a învățat pe astronomii de mai târziu cum să folosească observațiile cantitative cu datele înregistrate pentru a revizui modelele cosmologice.Ptolemeu a încercat, de asemenea, să plaseze astrologia pe o bază solidă în Apotelesmatika („influențe astrologice”), cunoscută mai târziu sub numele de Tetrabiblos pentru cele patru volume ale sale. El credea că astrologia este o știință legitimă, deși inexactă, care descrie efectele fizice ale cerurilor asupra vieții terestre. Ptolemeu a acceptat validitatea de bază a doctrinelor astrologice tradiționale, dar a revizuit detaliile pentru a reconcilia practica cu o concepție aristotelică despre natură, materie și schimbare. Dintre scrierile lui Ptolemeu, Tetrabiblosul este cel mai străin cititorilor moderni, care nu acceptă prognosticarea astrală și o cosmologie condusă de interacțiunea calităților de bază precum cald, rece, umed și uscat.
