paradigmele cercetării ghidează descoperirile științifice prin ipotezele și principiile lor. Înțelegerea ipotezelor specifice paradigmei ajută la iluminarea calității constatărilor care susțin studiile științifice și la identificarea lacunelor în generarea de dovezi solide. Acest articol se concentrează pe paradigma cercetării pozitivismului, examinând definiția, istoria și ipotezele sale (ontologie, epistemologie, axiologie, metodologie și rigoare). Pozitivismul este aliniat cu modelul ipotetico-deductiv al științei care se bazează pe verificarea ipotezelor și experimentării a priori prin operaționalizarea variabilelor și măsurilor; rezultatele testării ipotezelor sunt utilizate pentru a informa și avansa știința. Studiile aliniate cu pozitivismul se concentrează, în general, pe identificarea asociațiilor explicative sau a relațiilor cauzale prin abordări cantitative, unde sunt favorizate constatările bazate empiric din dimensiuni mari ale eșantioanelor-în acest sens, inferențele generalizabile, replicarea constatărilor și experimentarea controlată au fost principii care ghidează știința pozitivistă. Sunt discutate criteriile de evaluare a calității cercetării pozitiviste. Un exemplu din educația profesiilor din domeniul sănătății este oferit pentru a ghida gândirea pozitivistă în proiectarea și implementarea studiului.