sunt cunoscute cinci forme izotopice ale elementului carbon, având greutăți atomice cuprinse între 10 și 14. Două dintre ele, C12 și C13, există în mod stabil în natură, în timp ce celelalte sunt radioactive și ne sunt cunoscute numai prin producerea lor în diferite reacții nucleare. Recenta mare dezvoltare a tehnicilor de separare a izotopilor a făcut posibilă producerea unor cantități substanțiale de compuși de carbon în care raportul dintre C3 și C12 a fost crescut cu mult peste caracteristicile de 1,1 până la 98,9 ale carbonului natural. Acest lucru va fi important în cercetarea chimică și biologică, pentru C13, fiind chimic la fel ca carbonul natural, dar care se deosebește de acesta prin tehnicile sensibile ale spectrografiei de masă, poate fi folosit ca trasor pentru a urmări istoria atomilor de carbon în trecerea lor prin reacții chimice și biochimice. De exemplu, dacă o cantitate mică de zahăr îmbogățit cu C13 este consumată sau injectată într-un animal, distribuția și starea combinației chimice a carbonului din această doză specială pot fi determinate prin măsurarea raportului C13-C12 al specimenelor adecvate prelevate de la animal la o dată ulterioară. Importanța C13 este cu atât mai mare, deoarece doi dintre cei trei izotopi radioactivi ai carbonului se descompun prea rapid pentru a fi marcatori adecvați, în timp ce cel rămas (C14) are o viață atât de lungă (3.000 de ani) încât detectarea sa prin metode radioactive este relativ insensibilă.